Un tânăr de 17 ani a fost umilit în ultimul hal la restaurantul din Costinești unde lucra. Iată ce spune adolescentul că a pățit în ultimele două luni.
Debutul sezonului estival aduce în fiecare an pe litoral numeroși tineri dornici să muncească pe perioada verii la hoteluri, restaurante și terase.
Dacă unii dintre ei se întorc în septembrie acasă cu o sumă frumoasă, există și cazuri nefericite. Așa a pățit și un minor din Buzău, care a mers la Costinești în căutarea unui loc de muncă.
Băiatul s-a angajat la Restaurantul Albert, însă susține că a trecut prin iad odată ce a semnat contractul, scrie replicaonline.ro.
Deși era pontat pentru un program de 8 ore pe zi, programul tânărului începea la 7 dimineața și se termina la 22. În tot acest interval, el spune că nu avea pauză decât două ore.
În cea de-a patra zi de lucru, adolescentul a fost pus să golească tomberoanele, iar colegii săi au făcut o glumă proastă și i-au vărsat gunoiul în cap. Tânărul a povestit că acest lucru i-a provocat probleme de sănătate, inclusiv hemoragie nazală.
Băiatul a decis să demisioneze și credea că toate problemele sale vor dispărea, însă nu a fost așa. Imediat după ce a anunțat că vrea să plece, trei „gorile” au intrat peste el în cameră, l-au bătut și i-au aruncat toate lucrurile. Mai mult decât atât, tânărul susține că nu a primit niciun ban pentru munca pe care a prestat-o.
Reprezentanții restaurantului implicat nu au făcut, până la acest moment, nicio declarație.